Navigare în sus
Conectare

COMUNITATE

COMUNITATE
În calitate de companie globală cu peste 100.000 de angajaţi în întreaga lume, ne mândrim cu rolul pe care îl jucăm în comunităţile în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea.

Încercăm să lucrăm cu comunităţile, oricât de departe ar fi de unităţile noastre. Suntem atenţi permanent la nevoile locale şi investim în zone relevante pentru afacerea noastră şi abilităţile oamenilor noştri.

Începând cu anul 2011 am lansat platforma "Împreună pentru Viaţă" Sănătate prin Cunoaştere prin care ne dorim să facem o diferenţă în comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea. Prin intermediul acestei platforme şi în colaborare cu MSD Company Foundation am acordat o serie de granturi către Fundaţia Renaşterea pentru a sprijini lupta împotriva cancerului de col uterin şi către Institutul pentru Politici Publice pentru implementarea unui proiect în vederea limitării numărului de întreruperi de sarcină în România. Suntem conştienţi de importanţa prevenţiei în dezvoltarea unor comunităţi sănătoase. În acest sens, în august 2011 am lansat o campanie de testare naţională pentru virusul Hepatitei C, oferind posibilitatea tuturor celor interesaţi de a se testa în mod gratuit. De asemenea, în a doua jumătate a anului 2011, am organizat două campanii de testări gratuite a glicemiei şi hemoglobinei glicozilate.

Încurajam ştiinţa şi inovaţia. Desfăşurate de-a lungul mai multor săptămâni în anul 2011, întâlnirile medicale organizate sub conceptul "Joi la 2" au reunit medici şi oameni din domeniul academic ce au dezbătut teme precum cazurile pacienţilor trataţi cu medicamente MSD, studii de specialitate, precum şi ultimele rapoarte de cercetări ştiinţifice. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.impreunapentruviata.ro

MSD promovează spiritul de solidaritate şi ideea de implicare între angajaţii săi. În 2011 am lansat conceptul MSD 365. Acest concept reuneşte diverse proiecte ale MSD care încearcă să stabilească un dialog strâns între angajaţii MSD şi comunităţile în care operează, să insufle angajaţilor sentimentul de apartenenţă la organizaţie pentru dezvoltarea mediului de lucru, să atragă şi să reţină talentul, dar şi să dezvolte competenţele şi să crească performanţa. În spiritul acestei idei, de-a lungul multor ore de voluntariat, am ajutat mai multe familii din zone defavorizate prin donarea de obiecte şi jucării prin intermediul Fundaţiei Crucea Roşie, am curăţat parcuri, am colaborat cu Fundaţia Motivation pentru donarea unor scaune cu rotile unui grup de persoane cu dizabilităţi şi biciclete unui grup de copii din zone defavorizate.

Pe viitor, MSD România îşi propune să continue seria acestor proiecte.

RESPONSABILITATE CORPORATIVĂ