MSD România semnează Carta Diversității

Credem că promovarea unui mediu incluziv și echitabil, în care forța noastră de muncă diversă se simte apreciată este fundamental pentru succesul companiei noastre. Diversitatea este cea care alimentează puterea noastră de a inova, în timp ce incluziunea ne permite să ne îndeplinim misiunea de a salva și îmbunătăți vieți și de a promova o cultură a echității.

“În MSD România considerăm că dacă dorim să fim eficienți în crearea unui mediu în care diversitatea este prețuită, în care toată lumea se simte inclusă și nu se teme să își exprime punctul de vedere, trebuie să implicăm toți colegii într-o manieră directă și personalizată, cu agilitate și înțelegere. Suntem atât de mândri să avem active în România comunități ale angajaților, precum Women’s Network, Rainbow Alliance (LGBTQ+) și Next Generation Network, facilitând un mediu incluziv și colaborativ.

De asemenea, luăm pulsul organizației și reflectăm asupra modului în care adoptăm Diversitatea și Incluziunea în modurile noastre de lucru: sentimentul de apartenență la cultura MSD, modul în care managerii sprijină activ componenta D&I în grupurile lor de lucru, modul în care liderii apreciază perspectivele diferite și dacă angajații sunt deschiși să împărtășească feedbackul lor. Compania noastră va continua să crească nivelul de conștientizare și cultură internă, atât la nivel local, cât și regional și să influențeze societatea prin angajamentul extern.

Sărbătorim cultura incluziunii pe tot parcursul anului cu multe evenimente și activități externe și interne. Credem în pași mici pentru victorii mari, o lume în care oamenii sunt respectați, acceptați și apreciați pentru ceea ce sunt.”

Simona Giurgilă – Human Resource Lead MSD & AH Romania

<<Continuăm să consolidăm o cultură mai diversă, echitabilă și incluzivă, cu o atenție deosebită către un parcurs de învățare captivant și inovativ pentru a construi încrederea și capacitățile D&I în cadrul organizației noastre. Combinăm resursele de învățare structurate pe conversații deschise și acoperim diferite subiecte, cum ar fi atenuarea riscurilor asociate cu prejudecățile inconștiente, acceptarea și prețuirea diferențelor, încurajarea comportamentelor incluzive și acțiunile în sprijinul celorlalți. Angajamentul nostru față de diversitate și incluziune creează un avantaj competitiv pentru compania noastră, un mediu sigur pentru angajații noștri și valoare pentru clienții noștri.>>

Fănuț Moroșan – Ambasador al Diversității și Incluziunii în MSD România, Hospital Care Business Unit Director MSD Romania

Carta Diversității din România urmează modelele de succes existente în alte state europene și are la bază un set de principii generale, asumate voluntar de către semnatari, cu scopul de a promova diversitatea, non-discriminarea, incluziunea și egalitatea de șanse în cadrul companiilor de stat și private.

Carta Diversității din România este o inițiativă care reunește la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și care propune semnatarilor o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în jurul managementului diversității, a promovării principiului egalității și a principiului nediscriminării. Carta Diversității reunește la aceeași masă 186 semnatari, acoperind cca. 230.000 de angajați care și-au asumat public principiile Cartei. Detalii la www.cartadiversitatii.ro

RO-NON-00698 09/2022